Ora 13:00. O zi cu soare, de proaspata primavara. Sunt proaspat ajuns in gara. Imi iau bilet si ies afara sa fumez o tigara. Ma opresc la o banca sa-mi las bagajul si sa-mi dezbrac geaca de mine. Da, eu sunt intrusul, in cazul majoritatii hainelor mele. Sunt cel care le urateste.
Privesc in jur. Vad doua fete frumoase, prea frumoase, si-n acelasi timp, banale. Simplitatea este sofisticarea suprema - cred c-am sa va obsedez cu expresia asta. Dar imi place mult, si cred in ea. Multe fete duc lipsa de asa ceva, si sufera de impopotonare excesiva. Sunt si baieti asemenea, nu zic, dar cand mentionam si discutam frumosul, ne referim mai mult la ele. Vorba aia, barbatul trebuie sa fie un pic mai frumos decat dracul, si e suficient.
Mai stau un pic, ma mai uit putin la ele, dupa care decid sa ma mut.
Vreau sa intru inapoi in gara, dar ma opresc doua minute in fata usii, sa-mi termin tigara. Intr-o departare apropiata, la linia trei sau patru, vad doi tipi. Am senzatia ca si ei ma vad pe mine, in sensul ca ma simt privit. Din aceeasi directie se apropie o a treia fata a scenariului nostru. Mi-o ia inainte si intra in gara. Ea n-avea nicio tigara de fumat. Ea avea doar ochelari de soare la ochi. Purta tenesi, jeansi si o geaca roz. Insa un roz placut, cum putine nuante de roz pot fi. Era foarte slaba, asa cum multe viseaza sa fie. Consider ca o femeie, pentru a fi slaba si-n acelasi timp sa arata bine, trebuie sa aibe o calitate esentiala, si anume o structura osoasa armonioasa, dreapta. Altfel, aceasta slabiciune de care vorbim si la care multe domnisoare naive aspira, va revela un aspect dezagreabil, departe de frumos. Formele sunt mult mai preferabile, de cele mai multe ori, pentru ca ascund multe defecte.
Dar revenind strict la ea, puteai s-o numesti frumoasa, cel putin din acest punct de vedere. Era dreapta ca o lumanare, si asta infatisa un aspect placut, de la distanta la care ma aflam. Nu mi-o mai amintesc, dar imi amintesc senzatia pe care o aveam despre ea : parea ca are acea simplitate, demna de sofisticare. Dar lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par, si chiar si o distanta nu foarte mare, te poate orbi, facandu-te sa te inseli, privind o realitate distorsionata. S-a apropiat la un moment dat, si gratia s-a transformat in dizgratie... Mi-am luat gandul, desi gandul nu putea oricum, sa faca prea multe. A venit trenul, si dus am fost, catre ceea ce multi dintre noi... numim "acasa".
A fost o parte dintr-o zi a vietii mele de student ratacit. Studentia s-a terminat, ratacirea continua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu