Tocmai am termint de vazut un film. Un fel de documentar ce dezvaluie cum arata o zi din viata oamenilor din intreaga lume. Life in a day, asa se numeste. Un film care cel putin pe mine, m-a incarcat pozitiv. Nu neaparat ca va produce vreo mare schimbare in viata mea si in omul care sunt si care lasa destul de mult de dorit, dar pentru cateva momente, m-a facut sa vad viata intr-un mod mai frumos, sa vad cat de mici suntem in intreaga lume, si cat de in zadar este aceasta alergatura dupa mai mult, si mai mult, si mai mult. Si oricat de mult ai strange si te-ai dezvolta, in mare principiu, in comparatie cu imensitatea mapamondului, vei ramane la fel de mic. Nu mai pune atata presiune pe umeri-ti, nu mai iti dori atatea si atatea, sau daca iti doresti, nu te lasa afectat prea tare de neobtinerea lor.Suntem atat de norocosi si-n aceeasi masura, atat de nerecunoscatori. Am vazut oameni care nu vor putea niciodata sa ma vada la randul lor. M-am simtit privilegiat sa am ocazia de-a intra in lumea lor. Sunt privilegiat ca am posibiliatea de a-mi impartasi gandurile cu tine, si esti privilegiat ca ai acces la gandurile mele sau ale altor mii si mii de oameni. Altii nu pot face asta, iar pe tine sau pe mine, ne baga in depresie, in loc sa ne faca fericiti. De ce nu mai putem fi fericiti doar cu un rand de haine, un acoperis deasupra capului si o farfurie de mancare ? Hai sa nu ne mai inecam ca prostii in materialitate... Asta mi-as dori de la mine, si daca as putea, ar fi primul gand pe care l-as pastra intr-un loc din interiorul meu, unde ar fi in siguranta pentru totdeauna, lipsit de riscul de a fi uitat. O constienta permanenta a acestui fapt, ca nu am nevoie de aia, si aia, si ailalta, pentru a trai, pentru a zambi. Si as zambi. Zambesc. Chiar acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu