Mostenirea.Ultimul cuvant. Finalul.

Tocmai am terminat de citit biografia autorizata a lui Steve Jobs, scrisa in mai bine de 600 de pagini, de autorul consacrat pentru acest tip de literatura, Walter Isaacson.

Urmeaza sa scriu un articol gigant. De ce ? Pentru ca vreau si pot, cum spunea cineva odata. Garantez ca merita citit, fiind plin de esenta. Doar un procent de 5-10 % ar putea sa-ti pice de neinteles, insa esenta ramane si poate fi procesata cu succes.

"Mostenirea" este ultimul si cel mai frumos capitol al cartii biofrafice a lui Steve Jobs. Sunt multe, muulte fragmente interesante atat in acest capitol, cat si in restul cartii. Voi mai reveni cu postari pe tema asta in blog, pentru ca planuiesc sa fac o recitire cu sublinierea tuturor paragrafelor care mi-au placut. Dar pana atunci, voi mai vorbi un pic despre aceasta incheiere a cartii.

Pe finalul cartii, autorul vorbeste despre obiceiul biografilor de a avea ultimul cuvant in cartile de acest gen. Dar in acest caz considera ca ar fi injust sa-l lipseasca pe Jobs de incheiere, motivand ca aceasta este biografia lui. In timpul conversatiilor lor, Jobs a reflectat de multe ori asupra a ceea ce spera ca va fi mostenirea sa. Ultimul cuvant este infatisarea unora dintre aceste ganduri, in propriile sale cuvinte :

Pasiunea mea a fost aceea de a construi companii durabile, in care oamenii sa fie motivati sa creeze produse grozave. Orice altceva este secundar. Desigur, este minunat sa faci profit, pentru ca ne permite sa facem produse grozave. Dar produsele, nu profitul, sunt motivatia. Sculley a schimbat aceste prioritati in obiectivul de a face bani. Este o diferenta subtila, dar ajunge sa insemne orice: oamenii pe care ii angajezi, pe care ii promovezi, lucrurile pe care le discuti in sedinte.

Unii spun: "Dati-le clientilor ce-si doresc!" Dar nu aceasta este abordarea mea. Treaba noastra este sa ghicim ce vor, inainte ca ei sa o faca. Cred ca Henry Ford a spus odata: "Daca mi-as fi intrebat clientii ce vor, mi-ar fi raspuns - un cal mai iute!" Oamenii nu stiu ce vor pana nu le arati. De aceea nu ma bazez niciodata pe cercetarile de piata. Obligatia noastra este de a citi lucrurile care nu sunt inca in ziare.

Edwin Land de la Polaroid a vorbit despre intersectia dintre stiintele umaniste si stiinta. Imi place aceasta intersectie. Locul acesta are ceva magic. Multi oameni sunt inovatori, dar nu aceasta este principala amprenta a carierei mele. Motivul pentru care Apple rezoneaza cu oamenii este acela ca, in inovatiile noastre, exista o mare doza de umanism. Cred ca marii artisti si marii ingineri se aseamana, prin aceea ca fiecare dintre ei are dorinta de a se exprima. De fapt, unii dintre oamenii care au lucrat la primul Mac erau totodata poeti si muzicieni. In anii 1970, calculatoarele au devenit un mod prin care oamenii isi puteau exprima creativitatea. Marii artisti, precum Leonardo da Vinci si Michelangelo, erau mari si in stiinta. Michelangelo stia multe si despre exploatarea pietrei, nu doar sa o sculpteze.

Oamenii ne platesc pentru a le integra diverse lucruri, pentru ca nu au timp sa se gandeasca la asta 24 de ore din 24. Daca esti foarte pasionat de realizarea de produse grozave, esti obligat sa integrezi, sa reunesti gestionarea softului, hardware-ului si continutului. Vrei sa deschizi drumuri noi, asa ca trebuie sa o faci singur. Daca accepti ca produsele tale sa fie deschise pentru softul sau hardware-ul altora, trebuie sa renunti la o parte din viziune. 

In diferite momente din trecut, au existat companii-etalon pentru Silicon Valley. Mult timp a fost Hewlett-Packard. Apoi, in era semiconductorilor, au fost Fairchild si Intel. Cred ca a fost si Apple un timp, apoi s-a stins. Astazi cred ca sunt Apple si Google - ceva mai mult Apple. Cred ca Apple a trecut testul timpului. Este pe piata de ceva vreme, dar se afla in prim-planul inovatiei.

Este usor sa dai cu pietre in Microsoft. In mod evident, cei de acolo si-au pierdut pozitia dominanta. Au devenit aproape irelevanti. Si totusi, apreciez ce au facut si cat de greu le-a fost. Au fost buni pe partea de afaceri. Nu au fost niciodata atat de ambitiosi pe cat ar fi trebuit sa fie in privinta produselor. Lui Bill ii place sa se prezinte drept un om de produs, dar, de fapt, nu este. Este un om de afaceri. Succesul in afaceri a fost mai important decat crearea de produse grozave. A ajuns sa fie cel mai bogat om din lume si, daca acesta a fost obiectivul lui, si l-a atins. Il admir pentru compania pe care a creat-o - este impresionanta - si mi-a facut placere sa colaborez cu el. Este inteligent si are simtul umorului. Dar Microsoft nu a avut niciodata in ADN-ul sau stiintele umaniste. Nici macar atunci cand au vazut Mac-ul, nu l-au copiat bine. Nu l-au inteles deloc.

Am propria mea teorie in legatura cu motivul pentru care decad companii precum IBM sau Microsoft. Compania merge bine, inoveaza si ajunge sa detina monopolul in anumite domenii, iar atunci calitatea produselor devinde mai putin importanta. Compania incepe sa pretuiasca vanzatorii talentati, pentru ca ei sunt cei care pun accentul pe venituri, nu inginerii de produs sau designerii. Asa ca vanzatorii ajung sa conduca firma. John Akers de la IBM a fost un om de vanzari fantastic, inteligent si elocvent, dar nu stia nimic despre produse. Acelasi lucru s-a intamplat si la Xerox. Cand oamenii de vanzari conduc compania, oamenii de produs nu mai conteaza prea mult, iar multi dintre ei pleaca pur si simplu. S-a intamplat la Apple cand a venit Sculley, una dintre greselile mele, si s-a intamplat si atunci cand Ballmer a preluat Microsoft. Apple a avut noroc si a revenit, dar cred ca nu se va schimba nimic la Microsoft atata vreme cat este condus de Ballmer.

Urasc cand oamenii se intituleaza "antreprenori", cand, de fapt, ceea ce incearca sa faca este sa lanseze o companie, iar apoi o vand sau o listeaza la bursa, pentru a-si putea incasa banii si pentru a merge mai departe. Nu vor sa faca ce trebuie pentru a construi o companie adevarata, cel mai greu lucru din lumea afacerilor. Doar asa iti poti aduce o contributie la mostenirea lasata de cei de dinaintea ta. Construiesti o companie care va reprezenta ceva si dupa cateva generatii. Asa au facut Walt Disney, Hewlett si Packard si cei care au construit Intel. Au creat o companie care sa reziste, nu doar sa faca bani. Acelasi lucru imi doresc si eu pentru Apple.

Nu cred ca ma port brutal cu oamenii, dar, daca ceva e mizerabil, le-o spun in fata. Este obligatia mea sa fiu sincer. Stiu ce vorbesc si, de obicei, se dovedeste ca am dreptate. Aceasta este cultura pe care am incercat sa o creez. Suntem brutal de sinceri unii cu altii, oricine imi poate spune ca mananc rahat si eu ii pot spune acelasi lucru. Am avut cateva discutii violente, cand am tipat unii la altii, dar niciodata nu m-am simtit atat de bine. Ma simt cat se poate de bine cand spun in fata tuturor: "Ron, magazinul asta e de rahat". Sau la fel de bine as putea spune in fata celui responsabil: "Dumnezeule, am dat-o complet in bara cu tehnologia asta". Este conditia pe care trebuie sa ti-o asumi pentru a merge mai departe: trebuie sa poti fi foarte sincer. Poate exista o cale mai buna, un club de domni in care fiecare poarta cravata si vorbeste ca un aristocrat, codificat, dar eu nu sunt asa, pentru ca sunt un californian din clasa mijlocie.

Uneori, am fost dur cu oamenii, probabil mai dur decat ar fi fost cazul. Imi amintesc cand Reed avea sase ani, venea acasa, iar eu tocmai concediasem pe cineva in ziua aceea si m-am gandit cum se simtea omul acela cand a spus familiei si copilasului sau ca si-a pierdut slujba. A fost greu. Dar cineva trebuie sa o faca. Am considerat mereu ca este datoria mea sa ma asigur ca echipa este excelenta si, daca eu nu o faceam, nu o facea nimeni.

Intotdeauna trebuie sa stimulezi inovatia. Dylan ar fi putut canta piese protestatare toata viata si, probabil, ar fi facut o groaza de bani, dar nu a facut-o. A trebuit sa mearga mai departe si, cand a facut-o, cand a adoptat chitara electrica in 1965, si-a indepartat multi oameni. Turneul sau european din 1966 a fost cel mai tare. Venea si canta niste pasaje la chitara acustica, iar multimea il adora. Apoi a scos ceea ce s-a numit The Band, si toti cantau electric, iar publicul il mai si huiduia. La un moment dat, se pregatea sa cante "Like a Rolling Stone", iar cineva din multime a strigat "Iuda!". Atunci Dylan a spus: "Cantati foarte tare!" Si au facut-o. Cei de la Beatles erau la fel. Au evoluat, au crescut, si-au rafinat arta. Asta am incercat sa fac si eu: sa merg mai departe. Altfel, asa cum spune Dylan, dar nu esti ocupat sa traiesti, esti ocupat sa mori. 

Ce m-a stimulat? Cred ca cei mai creativi dintre oameni vor sa-si exprime aprecierea pentru posibilitatea de a valorifica munca celor dinaintea lor. Nu eu am inventat limbajul sau matematica pe care le folosesc. Imi fac putin din propria mea mancare, niciunul dintre articolele mele vestimentare. Tot ce fac depinde de alti indivizi ai speciei mele si de umerii pe care ne sprijinim. Multi dintre noi vrem sa oferim ceva speciei noastre si sa adaugam ceva la flux. Incercam sa exprimam ceva asa cum putem - pentru ca nu putem compune piese ca Bob Dylan si nu putem scrie ca Tom Stoppard. Incercam sa folosim talentul pe care il avem pentru a ne exprima sentimentele profunde, pentru a ne exprima aprecierea pentru tot ce a fost inainte si pentru a adauga ceva la acest flux. Asta ma stimuleaza pe mine. 

Acesta a fost discursul, cuvantul de final al lui Steve Jobs, infatisat prin relatarea propriilor sale vorbe. 

Finalul propriu-zis al cartii urmeaza imediat dupa, si ii revine pana la urma autorului, citand binenteles, replicile marelui vizionar:

"Intr-o dupa-amiaza insorita, cand nu se simtea bine, Jobs statea in gradina din spatele casei si se gandea la moarte. A vorbit despre experienta traita in India cu aproape patru decenii in urma, despre studiul budismului si despre ideile sale despre reincarnare si transcendenta spirituala. Cred in Dumnezeu cam 50%, a spus el. In cea mai mare parte a vietii am simtit ca existenta noastra este mai mult decat ceea ce vedem cu ochii.

A admis ca, pe masura ce se apropie de moarte, ar putea supraestima sansele din dorinta de a crede in viata de apoi. Imi place sa cred ca ceva supravietuieste dupa moarte, a spus el. E ciudat sa te gandesti ca acumulezi toata aceasta experienta si, poate, putina intelepciune, iar apoi totul se pierde. Asa ca imi doresc cu adevarat sa cred ca ceva supravietuieste, ca, poate, constiinta noastra rezista in timp.

A ramas tacut o buna bucata de timp. Dar, pe de alta parte, poate ca viata este asemenea unui intrerupator, a spus el. Clic! Si te-ai dus.

Apoi, a tacut din nou si a zambit usor. Poate ca de asta nu mi-a placut niciodata sa pun intrerupatoare pe aparatele Apple."