Miraj

Astazi te-am visat.

Noi doi suntem cunostinte mai vechi, sau eram, caci acum, mai repede as caracteriza raportul nostru prin cuvantul "strain".

Hai sa-ti explic un pic cum s-a intamplat, din cate imi mai amintesc. Era ceva mare, petrecere sau eveniment. Tu pareai importanta in peisaj, eu nu numai ca paream cu mult mai putin important, dar uitandu-ma acum inapoi, nu-mi pot inchipui ce as fi putut cauta acolo. In fine, eram, si ma bucur ca eram, pentru ca astfel, am avut sansa sa te revad.

Desi toata lumea era imbracata elegant, la ultima moda de gen cum s-ar zice, ne aflam intr-o locatie cu iz medieval. Incaperile erau extrem de mari, ca de castel, iar mesele erau inguste si interminabile in lungime. Dar poate chiar ne aflam intr-un castel, la mesele unde intr-un alt timp indepartat, razboinicii se intorceau victoriosi  din lupta si erau intampinati c-un ospat bine meritat, la aceste mese imense. Nu cred ca erau prea multe, pentru ca una singura putea cuprinde sute de invitati. Cert e ca ne aflam la aceeasi masa, insa imensitatea ei asigura o distanta destul de mare intre noi. Eu eram intr-un capat al mesei, tu undeva pe la mijloc.

Singura comunicare ce se putea realiza intre noi era aceea non-verbala, pe baza de priviri. Fireste, eu eram acela care "vorbea" mai mult. "N-am incetat niciodata sa te admir", asta se putea citi in ochii mei.

La un moment dat, te-ai apropiat, si ai facut ceva la care nu m-as fi asteptat. Un gest de afectiune. Ne-am imbratisat, buzele tale mi-au atins obrazul, mainile tale mi-au incalzit spatele. Fata mea aspra a simtit tenul tau fin. Eram mai batran decat sunt, pareai mai tanara decat esti.

Accidental, buzele mele au atins buzele tale, dand nastere unei fractiuni de sarut. A reprezentat gongul retragerii pentru tine. Si asta ai si facut, te-ai retras usor, insotita de-un zambet fin.

Timpul acestei lumi a inghetat curand, caci cineva, poate chiar tu, a mai sunat un gong. Unul destinat mie, gongul trezirii. Buna dimineata !...