Incepea toamna lui 2011

Cum a fost 1 septembrie ?

A fost prima zi din toamna lui 2011. Dragut nu ? Foarte, avand in vedere ca m-am trezit la 5 dimineata si "aventura" a continuat pana pe la 7 seara. Si toate pentru un examen, la care din nefericire pentru toti, chiar si pentru mine, am reusit sa trisez.

Desi mie-mi place de ea, toamna s-a decis sa ma acompanieze in prima ei zi c-o frumoasa durere de stomac, in calatoria mea de 3 ore cu trenul, ruta dus.

Ajuns in cladirea aia care cica se numeste institutie de invatamant, salut cativa colegi si ne punem pe asteptat profesoara, care intarzie, nu sunt sigur dar nici nu exagerez, in jur de 2 ore. Dar propun iertare, e batrana. Daca nu vrei totusi sa ierti, atunci taci si sapa, ea e profesorul, tu esti studentul, you have the right to remain silent.

Asa, desi ziceam "din nefericire am reusit sa trisez", asta era tot ce speram sa reusesc cand stateam pe banca din hol, asteptand si inhaland tone de fum, acompaniat acum nu de durerea de stomac (care ma parasise dupa o vizita in baia garii), ci de frustrarea asta: "de ce naiba nu fumez, cand il respir la tot pasul !?". Fumul, evident. Cred ca nu respir mai mult fum decat aer din cauza ca stau cam mult, prea mult, in casa, iar la mine in casa nu se fumeaza. In fine, sa incheiem ideea asta cu: "maybe one day".

In cele din urma se termina examenul si ies cu o satisfactie ieftina, aceea de a-mi putea juca sansa la o nota de trecere; umplusem foia, cu niste cuvinte nu neaparat complicate, dar pe neintelesul meu; intelegi acum cat de inteligent sunt ...

Era ora 1 si ceva, mai era timp destul sa-mi indeplinesc planurile facute cu o zi in urma, asta daca nu eram prea las. Dar sunt prea las si prin urmare am dat inapoi ca de obicei, alegand in schimb sa ma plimb intr-un supermarket, ca mai era destul timp si-mi era si foame. Insa cu ce am iesit din el n-a fost din foame, ci mai mult ca sa nu ies cu mana goala. Am plecat apoi spre gara...

Ajuns la gara, aflu ca mai am de stat aproximativ doua ore pana la urmatorul tren. Imi cumpar bilet si dupa o plimbare prin jurul garii, ma instalez pe o banca undeva la etaj, si ma pun pe privit oamenii care treceau si faceau peisajul mai mult sau mai putin animat. Singurul lucru de remarcat era ca treceau multe fete frumoase ! Dupa o vreme vine la mine un tip un pic ciudat, si ma roaga sa-i dau sa sune doua minute. Desi cam paranoic de fel, ii dau telefonul vazandu-l cam slabit de puteri si gandindu-ma ca daca ar incerca sa fuga cu telefonul l-as prinde cu siguranta. Agatase o tipa si voia sa verifice daca ii daduse corect numarul de telefon. Fata i-a raspuns; era impacat.

Imi spune apoi ca sufera de epilepsie si ca venise in oras pentru tratament la un spital, plangandu-se de sistemul nostru medical. Mi-a aratat o mana care era ciuruita de intepaturi de ace; trebuie sa recunosc, m-a trimis pentru cateva clipe cu gandul ca poate minte, si ca intepaturile alea ar fi de la dependenta de droguri ... nu stiu, poate doar el stia sigur.

Dau totusi credit versiunii lui si-l mai ascult un pic. Imi impartaseste si opinia lui despre femei, caz in care nu sunt deloc de acord cu el; nu-l contrazic prea tare insa, eram obosit si ma purtam oarecum indiferent. Chestia buna era totusi ca oboseala ma lasa sa zambesc si nu ma facea irascibil... In cele din urma se plictiseste si el de povestit si pleaca sa se mai plimbe prin gara. Aflasem ca mergeam in aceeasi directie, cu acelasi tren. Il mai observ apoi, aparand de cateva ori prin campul meu vizual, dar nu-i acord atentie; nu-mi lasase o impresie prea buna si nu voiam sa calatorim impreuna.

Mai trece ceva timp si vine trenul. Ma asez ca niciodata pe locul pe care-l aveam trecut pe bilet. Eram in compartiment cu un baiat de seama mea si un barbat de varsta tatalui meu sa zicem. Erau doi oameni decenti, si atmosfera era la fel. Mirosea frumos... asa e la noi, se observa cand miroase frumos, adica normal, decent, pentru ca de regula miroase urat... Calatoria se deruleaza cu ochii intredeschisi, insotit de-o stare de somnolenta. Intotdeauna cand sunt obosit mi-e teama sa nu adorm si sa ratez statia unde trebuie sa cobor.

Sosesc in cele din urma in orasul meu. De aici doar o scurta plimbare in care trebuia strabatut centrul ma mai despartea de casa... si as putea sa continui (as fi putut de fapt, ca acum nu mai pot), dar simt ca te plictisesc... da... in mod sigur, pentru ca ma plictisesc pana si pe mine;

pe data viitoare... 

ps: a meritat, am avut un somn bun !

pps: intre timp profesoara in cauza a murit- sincer nu ma simt si nu m-am simtit nicicum in legatura cu asta, n-am fost nici trist, nici fericit... si tot intre timp m-am apucat de fumat; si in prezent incerc sa-i dau un sens profund chestiei asteia, zicandu-mi ca am sa fumez de acum incolo doar la ocazii speciale; nu stiu daca am sa reusesc...probabil nu.