Azi, adica ieri, pe zi, eram in gara, in tren, asteptand sa plec spre casa. Ma uitam pe peron. Nimic neobisnuit. Prin dreptul geamului  se vedea in prim plan o femeie cu un copil mic. Cu parere de rau, pentru ca mi-as dori ca tara asta sa fie prospera si frumoasa pentru toata lumea, erau destul de amarati sau saracaciosi, sau cum preferi numai sa intelegi, iar ea arata mai degraba nesanatoasa decat sanatoasa. Avea un chip care trezea impresia desfigurarii, o caracteristica a chipului pe care, si o spun fara intentia de-a jigni cumva cu acest adevar, o vezi la majoritatea oamenilor proveniti din orfelinate.  Toate bune pana cand vine un pusti ceva mai maricel, de vreo 5-6 ani sa zic. Mi-am dat seama ca era tot copilul ei. Si-l vad pe pusti cu un catel, jucandu-se cu el la inceput. Apoi asa fara niciun motiv, il vad cum baga catelul intr-un fel de colt si incepe sa-l bata, din ce in ce mai tare, intr-o a dracului, si pe bune a dracului, distractie personala. Am ramas oripilat. Si in plus, venise si copilul cel mic "sa se distreze" si el un pic. M-a cuprins un fel groaza, pentru ce viitor are natiunea asta imputita de oameni nepasatori... si de oameni retardati care fac copii. Penru ca a lor mama, statea pe banca si n-avea nicio treaba. Dar n-aveam de ce s-o condamn, pentru ca pe bune arata ca un om putin retardat, pe care vrei nu vrei, il absolvi de vina, prin toleranta. Imi venea sa explodez, ma uitam la el cum batea catelul si deopotriva la toti oamenii din jur care nu ziceau nimic. Pana la urma m-am ridicat sa ma duc afara. Dar mare lucru n-am facut, din pacate. Aveam de gand sa strig la el sau sa ma duc sa-i zic sa lase cainele in pace. Dar pana sa ajung la usa nu stiu cum s-a intamplat ca s-a potolit, catelul a scapat si eu am cam uitat de ce plecasem. Insa eram in continuare destul de deranjat de lipsa de atitudine a oamenilor de afara. Asa ca m-am luat un pic de doi barbati care stateau in fata usii trenului. Domne da nu vedeti si voi sa-i ziceti sa nu mai chinuie cainele ala ? Ei se uitau si radeau ca prostii...cica e copil, si radeau in continuare. Pai uite asa se cresc nebunii si puscariasii, le-am zis. M-am intors in scaun... Ma uitam in continuare la el, ma gandeam la ce se poate face ca el si cei ca el, sa ajunga sa primeasca o educatie, cat mai redusa ca si complexitate, insa plina principii frumoase de viata, de umanitate. Nu stiu care e raspunsul, nu stiu cheia evitarii acestei marje de ratardabilitate care, fratilor va place sau nu, ea exista si ma tem ca se gaseste pe un trend ascendent, in expansiune. Pentru ca prostii fac copii, iar desteptii fac cariera. Rezolvarea in aceasta problema s-ar putea gasi doar in noi, oamenii. Sa ne pese mai mult, atat de noi, cat mai ales de cei din jurul nostru, de cei care au cu adevarat nevoie. Nu stiu, nu stiu si-mi pare rau ca nu stiu...