Ora 10. Am reusit in sfarsit sa ma ridic din pat. Treaz eram de mult. Dar aveam o mare teama. Mi-era teama ca e foarte foarte tarziu. Visasem ca ma trezeam la ora 15:00, si continuam sa semi-visez acelasi lucru in timp ce ma tolaneam in pat. Nu-mi venea sa cred. Imi ziceam ca nu e posibil asa ceva, cum sa te trezesti la ora 3 si sa-ti ratezi intreaga zi ?! Si mai imi spuneam ca n-are cum, ca aseara m-am culcat destul de devreme, si eram foarte obosit, si-am dormit adanc, bine, si atunci cand se intampla asta, nu dorm mai tarziu de ora 10. Pana la urma mi-am luat inima in dinti si m-am ridicat sa ma uit la ceas. Era 9:30, si se pare ca am in continuare dreptate. Cand dorm bine, nu pot sa dorm mai mult de ora 10. Mi-am mai acordat 20 de minute de tolaneala, dupa care m-am ridicat, si iata-ma scriind aceste randuri. Inca mai imi amintesc cate ceva din ziua de ieri. Inca sunt mirat de cum se pot suporta unii intr-o ipocrizie mare cat casa, mare cat casele pe care le construiesc cu ea. Cum spui una in fata, si altceva, total opusul, faci in spate. E oarecum ok, tuturor ni se mai intampla, pentru ca in orice om exista o dualitate, un tandem de bine si rau, dar nu la asemenea nivel, nu intr-o masura in care iti duci mare parte din viata in falsitate, fara macar dramul de bun-simt, de a tacea din gura si a fi discret, in loc sa spui in gura mare ca tu esti altceva decat esti. Pentru ca noi, aia care iti hranim aceasta cale negativa, stim cine esti.
Tot ieri, am stat o buna bucata de vreme in gara, astept trenul. Aveam de asteptat o ora si ceva cred, insa la timpul asta s-au mai adaugat inca 70 de minute, cat a intarziat trenul. Cred ca e nevoie de o regula activa, adica una care sa fie respectata, care sa te desbagubeasca daca trenul intarzie mai mult de o ora. Da nu ma-nsel, cred ca exista deja o lege in sensul asta, dar sunt convins ca nu se respecta, la cum merg lucrurile in Romania. Asadar, stateam ca prostu-n gara si ma uitam dupa scai verzi pe pereti. Am fost chiar tentat sa fac un articol, sa-ti scriu o scrisoare, draga cititor mai degraba inexistent decat existent, dar m-am lasat repede pagubas, pentru ca nu reusisem decat sa adun o manuta de cuvinte, si acelea destul de nepotrivite. Uite o monstra din ele : gara, transpiratie, verde, ochelari, hanorac, trist, plictisit, breton saten, buze rosii, buze rosii, par cret, cret negru, magnific, puma, cub rubik, inutil, visul american, ceapa, gemeni, negemeni, carte, catch.
In cele din urma am reusit s-ajung acasa, pe la ora 22:30. Am pornit de la gara spre casa, si pe masura ce ma apropiam de centru, se auzea muzica, o muzica ce-mi parea cunoscuta, dar nu-mi dadeam seama ce e. In cele din urma s-a auzit si-un refren si mi-am dat seama ca era Smiley. Si chiar era Smiley, care sustinea un concert, poate cu ocazia ca era 1 iunie, ziua copilului, sau poate il adusese vreun politician aflat in campanie electorala, sau poate ambele. Inclin sa cred ca prima varianta este cea corecta. Asa ca am facut un mic popas sa-l aud si eu putin pe Smiley cantand live. Aveam senzatia ca nu se descurca foarte foarte bine. Inca sustin acelasi lucru, insa se descurca cat de cat acceptabil, si are mare priza la public, ceea ce conteaza destul de mult. In scurt timp de cand m-am oprit eu, a inceput o ploaie destul de puternica, si totusi oamenii au ramas in marea lor majoritate, unii cu umbrele, altii cautand locuri sa se adaposteasca, iar altii indurand ploaia rece pentru pasiunea lor de a-l auzi pe baiatul cu freza smechera cantand :)). Am ascultat si eu cateva melodii, dupa care am plecat. De asemenea si ei au incheiat concertul mai devreme, pentru ca ploaia nu se oprea. Am ajuns acasa, am mancat un sandvis, am baut o bere, am mai stat un pic la calculator, mi-am facut un dus, si apoi noapte buna, m-am culcat. Si m-am trezit azi si-am scris articolul asta pe care il voi citi peste 10 ani si nu stiu ce voi crede despre el, sper doar sa mai am ocazia si posibilitatea sa-l recitesc. Si viata continua, buna sau rea, continua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu